Mădălina Florea, fostă gimnastă, printre cele mai bune fondiste din România

Madalina Florea / foto: Kadir Ekinci

Mădălina Florea, fostă gimnastă, printre cele mai bune fondiste din România

Mădălina Florea, ambasadoarea SportGuru Timișoara 21k, este una dintre cele mai bune alergătoare de fond din România. A început sportul făcând gimnastică ritmică pentru trei ani, iar apoi a trebuit să aleagă între alergare și handbal. Din fericire pentru atletism, nu a ajuns la handbal. 🙂

 

Mădălina Florea este printre cele mai bune alergătoare de fond din România, anul trecut, la Campionatul European de Atletism, la cursa de semimaraton, terminând pe locul al șaptelea, cu record personal, 71 de minute și 56 de secunde. Cursa de la Amsterdam este printre favoritele ei: ”Pot să spun că este cel mai reușit concurs al meu”. Sportiva din Sighișoara a început sportul de performanță în sala de gimnastică ritmică, acolo unde a fost prezentă zilnic pentru trei ani, după care a trecut la atletism, refuzând să facă handbal (n.n. – sport pe care îl face însă sora ei, Andreea). Chiar dacă a vrut de multe ori să se lase pentru că era mai tot timpul răcită, ajutată și de părinți, a continuat să alerge devenind acum o sportivă aproape imposibil de bătut în România pe distanțe de 5.000 m, 10.000 m sau semimaraton. Viitorul? Se gândește, ca orice sportiv, la Jocurile Olimpice. ”Cel mai mare vis al meu este să ajung să reprezint România la Jocurile Olimpice și, după ce mă retrag, să pășesc încet pe drumul antrenoratului, unde sper să am rezultate bune”, ni s-a destăinuit Mădălina.

Nu-i plac bucățile scurte

Ce face ca și cross-training? ”Fotbal. Ne spune antrenorul că ne învaţă să cădem într-o parte, ne întăreşte gleznele, şi, în plus, mai înveţi să mai dai cu cotul. Ai nevoie de asta să-ţi faci loc pe pistă, în cursă”, povestea râzând Mădălina. 🙂 Ca majoritatea alergătorilor de fond, Mădălina nu prea face cu plăcere repetările pe distanțe scurte: “Nu-mi prea plac «bucăţile» scurte. De 300, 500 sau 800 de metri. Tot ce trece de 1.000 de metri îmi place”. Din când în când, mai ales iarna, campioana națională la 10.000 de metri ajunge să se antreneze și în sală, pe bandă. ”Mi se pare mai greu decât afară. Pentru că ai un tempo pe care trebuie să-l ţii. Nu ai posibilitatea să încetineşti puţin şi apoi să revii ca să recuperezi”. (foto: Kadir Ekinci)

Recorduri personale
  • 5.000 m: 15.38:45
  • 10.000 m: 32.55:08
  • 10 km: 33.28
  • Semimaraton: 71.56

 

No Comments

Post A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.